Prima carte citita anul asta este un cadou primit de la o prietena de ziua mea. As vrea sa incep prin a-mi cere scuze, dar nu am gasit cartea in limba romana (poate nu am cautat unde trebuie).

O carte care se consuma pe nerasuflate, care cucereste prin frumusetea si simetria ei, Before the coffee gets cold este un omagiu desavarsit adus tuturor oportunitatilor pe care le credem pierdute. Paginile sale va invita in “Funiculi Funicula”, o cafenea micuta din Tokyo care serveste cafea proaspat pregatita, de mai bine de o suta de ani. Daca veti parcurge acelasi traseu ca si personajele cartii, veti fi mai mult impinsi de curiozitate sau de imprejurari sa faceti primii pasi, dar odata ajunsi, veti fi impresionati si (de ce sa nu admitem) vadit confuzi de elementele sale: lipsa ferestrelor si deci, a luminii naturale, cele trei ceasuri de pe perete care arata ore diferite, racoarea placuta care nu tine cont de anotimp, spatiul incredibil de restrans si o clienta care citeste un roman si care iti ignora prezenta complet. 

Intreaga atmosfera pare atemporala si asta pentru ca aceasta cafenea ofera, pe langa un loc de ragaz alaturi de o cafea buna, posibilitatea de a calatori in timp. Desi aceasta particularitate nu este deloc un secret (personajele citesc despre acest loc pe Internet), adevarul este ca putini sunt cei care se aventureaza intr-o astfel de calatorie. Si nici nu ii puteti condamna cand veti afla ca trebuie urmat un set de reguli de la care nimeni nu se abate, cea mai importanta fiind ca indiferent cat ati incerca, prezentul nu poate fi schimbat. Dar ceea ce multi nu reusesc sa inteleaga (ceea ce nu face altceva decat sa scoata in evidenta personajele cartii) este ca odata trecuti prin aceasta experienta, nu prezentul este schimbat, ci noi insine/ insene si felul in care abordam viitorul. 

Nu va lasati descumpaniti de numarul redus de personaje – Toshikazu Kawaguchi resuseste sa creeeze legaturi acolo unde cititorul intuieste prea putin. Iar povestea fiecaruia poarta o nota specifica, unica, precum un parfum fin, pe care cititorul o va observa numaidecat. 

Actul in sine de a citi aceasta carte pare a fi parte din acest ritual al intoarcerii in timp, usor anevoios la inceput, dar incredibil de emotionant, de stangaci, de puternic. Altfel spus, uman. 

Desi cartea isi propune sa ofere un potential raspuns la intrebarea ‘Ai accepta sa calatoresti in timp si daca da, pe cine ai vrea sa intalnesti?’, mie imi vorbeste despre speranta, despre iubire si regret, despre toate aceste ingredinte aruncate in graba si fara masura exacta in aluatul vietii. 

Recomand cu caldura aceasta carte tututor celor care sunt in cautarea unui moment de ragaz, unei clipe de tacere. A se citi cu sufletul deschis si alaturi de o cana de ceai si o patura super calduroasa.