Iata-ma din nou fata in fata cu tine. Noi doi, muzica lui Bill Withers pe fundal, lumanari aprinse pentru un efect cat mai “hygge” (am invatat un nou concept anul acesta, ramane de vazut cat de mult il pun in aplicare anul viitor), o cana de ceai cu aroma de turta dulce si laptopul acesta amarat. Acesta este cadrul in care vom purta ultima conversatie de anul acesta, o ultima confesiune inainte de un nou inceput. Am vazut recent o poza amuzanta pe Internet unde scria “Ce am invatat in 2021? Ca nimeni nu a invatat nimic in 2020.” Nu stiu cat se aplica fiecaruia, cert este insa ca in cazul meu ai fost generos cu lectiile pe care mi le-ai oferit si din care trag nadejde ca am deslusit morala.

Nu vreau sa discutam despre pandemie, au facut-o alti oameni mult mai competenti decat mine, vreau doar sa stii ca am inteles ca este usor sa dezbati existenta virusului pana in momentul in care te afecteaza pe tine, sau si mai rau, pe cei dragi tie. Iar cand primesti acel mesaj de la familia ta in care ti se spune ca mama nu este tocmai bine si ca este la un pas marunt de spitalizare, toate teoriile si controversele se evapora, fiind inlocuite de un spirit practic si mai apoi de neputinta, in clipa teribila in care constientizezi ca ajutorul pe care il poti oferi este cu mult mai limitat decat ti-ar placea sa recunosti. Sufletul meu merge catre toti prietenii mei si familiile lor afectati in acest an, povestile pe care le-am auzit si imaginile pe care le-am vazut depasesc orice imaginatie.

Daca ramanem in cadrul familiei, anul acesta s-a intamplat ceva monumental – am reusit sa petrecem primele sarbatori impreuna cu cei dragi de cand am plecat in Anglia. Ce placere sa le redescopar tabieturile si sa fiu martora micilor placeri cu care in trecut ma desfatam – sa ne bem cafeaua dimineata impreuna, sa povestim ore intregi, sa dam platoul cu salata de Boeuf de la unul la altul in jurul mesei, sau pur si simplu sa ne uitam impreuna la televizor. Cata alinare la gandul ca unele rani vechi au fost inchise in timp ce altele incep sa se cicatrizeze, totul rezultat al maturitatii si respectului reciproc. Nespus de mandra de C pentru roadele muncii ei, pentru rabdarea si intelepciunea de care a dat dovada. Ii multumesc pe aceasta cale ca imi ingaduie sa fiu partasa la acest drum parcurs de ea, chiar daca de la distanta. 

Ca un revers al medaliei parca, mi-ai atras atentia asupra unei lectii elementare, pe care insa tot aleg sa o uit: compromisul. Am inteles ca a te arunca in valtoarea prea multor proiecte in incercarea futila de a fi buna in tot ceea ce intreprind nu vine la pachet cu reusite pe toate fronturile. Jos palaria in fata celor care exceleaza in mai multe arii ale vietii lor in acelasi timp si in egala masura, eu insa a trebuit sa inteleg ca pur si simplu nu imi ajungeau prapaditele acelea de douazeci si patru de ore pentru a fi la fel de prezenta, de implicata si de productiva in nenumaratele mele incercari de a fi un uber om. Asa ca a trebuit sa invat sa aleg si sa prioritizez: timp cu mine sau cu ceilalti, munca sau hobbyuri, tumult sau repaos? Evident, secretul se afla in proportii, in a intreprinde totul cu masura si in a face aceste elemente sa se intalneasca la jumatatea drumului, dar ceea ce scapasem din vedere erau tocmai dihotomiile acestea. Observa ca nu am mentionat nimic legat de sanatate, pentru ca anul acesta am inteles ca trebuie sa ocupe un loc fruntas pe lista prioritatilor mele. Am cazut prada matusalemicului ciclu nociv de care, cu parere de rau, imi acuz si familia si prietenii. Si anume, constientizez ca daca eu nu sunt bine (tot ceea ce inseamna eu – corp, minte, suflet – ) nu voi avea puterea necesara sa infrunt provocarile fiecari zile, dar parca in ciuda mea cumva, actiunile mele tradeaza o ignoranta nejustificata in fata sanatatii, o inertie debilitanta. Si iata ca, atunci cand corpul meu a sunat alarma in urma prea multeror semne peste care am asezat valul de negura, frica pe care am simtit-o a fost atat de vie, de atotcuprinzatoare, incat toata fiinta mea a fost redusa la cel mai de baza numitor comun al vietii in general: instinctul. Cuvintele acestea palide nu vor fi niciodata de ajuns pentru a le multumi medicilor din Anglia, dar mai ales celor din Romania, pe care i-am deranjat la ore inumane, in concedii sau ajun de Craciun si pe care i-am fortat sa imi auda tot istoricul medical din nou si din nou. Rabdarea, intelegerea, dar mai ales pregatirea acestor oameni ma copleseste, ei sunt adevaratii uber oameni ai anului 2021.

Multumesc si anul acesta pentru toate sansele oferite: de a-mi revedea prieteni buni dupa o absenta dureros de lunga (D si E, la voi ma gandesc in mod deosebit acum. Data viitoare vin eu in intampinarea voastra), de a calatori mult in natura, de a citi carti bune, a-mi exersa creativitatea, a-mi invinge anumite limite, a primi mesaje induiosatoare de la cititori. Pentru Vlad, familie si prieteni ti-am multumit in fiecare zi. 

Nu am uitat nici de sansele luate, desi nutresc convingerea ca anul acesta au fost mai debraba pierdute de mine insami decat furate, fie ca rezultat al prioritizarii despre care vorbeam mai devreme, ca rezultat al epuizarii sau pur si simplu al comoditatii. Dar ele raman cu mine sub forma lectiilor invatate sau a unor noi proiecte pentru anul ce va sa vina, macar atata lucru pot promite.

Cred ca una peste alta, ai fost un an important pentru mine, o piatra de temelie in ceea ce priveste auto-dezvoltarea si felul in care privesc acum raporturile cu mine insami dar si cu cei din jurul meu. 

Ce ciudatenie! Am ramas si fara zile din anul acesta si fara ceai cu aroma de turta dulce totodata.

O admiratoare, 

L.