Ai venit la usa mea din proprie initiativa, ca niciodata, cu ochii injectati de oboseala. De cum ai intrat in hol, am simtit miros de ploaie statuta, de frig si umezeala ce patrunde pana-n oase. ‘Un ceai?’ am intrebat in timp ce iti lasai galosii si fesul. ‘Da’ pui si un deget de rom in el, daca se poate?’ ‘Nu zici rau, m-as incalzi si eu.’ Mi-ai aratat un zambet mucalit si ai trecut in sufragerie, la caldura. Cu mainile in jurul canii, ai adulmecat aroma romului si mi-ai spus cu o energie pe care nu ti-o banuiam pana atunci: ‘Incepem?’

‘De unde?’ am tatonat eu terenul intre doua sorbituri de ceai. ‘Vezi ca nu joci frumos?’ mi-ai imputat pe un ton sever, cazon.

Am ridicat mainile in aer a predare si am afirmat resemnata. ‘Ai dreptate, o fi de la rom.’

‘Cum ramane, ce impresie ti-am facut?’

‘Ai fost ceea ce generic se poate numi un an bun. Mi-ai oferit oportunitati si provocari, dar mi-ai pus totodata la dispozitie si uneltele pe care sa le folosesc in a le face fata. Simt ca a fost un an al muncii focusate intr-o singura directie, a muncii cu scop, dar si a muncii rasplatite. Simt ca anul acesta am crescut in rolul pe care cu atat de multa teama si infrigurare l-am luat in primire la finele lui 2021. Daca ianuarie 2022 ma gasea devorata de complexe si insecuritati, sfarsitul lui 2022 ma descopera ceva mai sigura pe resursele mele, mai convinsa de evolutia mea profesionala si intelectuala si cu un numar decent de realizari in cadrul proiectelor in care m-am avantat. Nu se cade sa nu multumesc tututor oamenilor care au avut rabdare cu mine, care m-au instruit si care m-au ajutat sa infrunt esecurile cu capul sus. Desi in prima jumatate a anului simt ca intrasem intr-o bucla repetitiva de comoditate si cazusem prada ciclului munca-casa-munca-casa, a doua jumatate ma gaseste mult mai activa social, mult mai prezenta in raporturile cu cei dragi si mai deloc pe acasa. Sunt incredibil de recunoscatoare pentru calatoria in tara, pentru meta vacanta de acasa si pentru ocazia de a fi mers la TIFF, o experienta pe care sper sa o transform in obicei. Atunci cand credeam ca va fi un proiect pentru anul urmator, ne-ai inlesnit calea catre doua vacante minunate in doua tari de care nu stiam ca avem atata nevoie. Aceste experiente ne-au redat gustul pentru calatorii si setea de cunoastere.’

Ai plescait a satisfactie si ai ridicat cana in semn de toast. ‘Ma numar deci printre preferati?’

‘Stai oleaca, prea te grabesti. Este adevarat ca ai fost un an marcant, mai ales in ceea ce priveste creativitatea si curajul. Inca nu imi vine sa cred ca o idee care a pornit singura intr-o noapte roasa de insomnii s-a concretizat atat de fain alaturi de oameni si mai frumosi si ca a avut suportul celor care ne cunosc, dar si a celor care ne decopera pentru prima data. Nu am cuvinte sa multumesc sfintei treimi a podcastului ‘Ganduri la duzina’ si sa le marturisesc (pentru a cata oara, Doamne!?) ca fara ei, acest proiect ar fi ramas doar un crampei, o umbra pasagera pe tavanul dormitorului). Nu stiu ce anume sper sa demonstram cu acest podcast, dar simplul fapt ca e acolo si ca am avut curajul sa apas pe ‘Publica’ este adrenalina pura. Dar, cumva in contrast cu tot calatoritul si energia, am cautat, asa cum ne-a invatat si Ilie Moromete de altfel, un timp linistit. A trebuit sa ma smulg din tumultul vietii cotidiene si sa imi redau timp, sa fiu linistita. Uite un cuvant pe care o sa-l traduc greu in engleza: nu e calm, nu e relaxat, nu e comfortabil. E linistit – o stare care le transcende cumva pe celelalte, e o pace cu tine insuti, e ordine in cacofonia de ganduri si voci, este impacare. Si astfel mi-am facut timp sa citesc 60 de carti si am descoperit autori noi (Haralamb Zinca si Harlan Coben) sau mi-am reamintit de valoarea unora pe care nu ii mai citisem de ceva vreme (Ionel Teodoreanu, Mihail Drumes, Mircea Eliade). Am gasit timp sa ma plimb in natura cu regularitate, sa meditez si sa gatesc mancare pentru sufletul meu. Anul acesta, parca mai mult decat in ceilalti ani, am incercat activ sa fiu alaturi de familie si prieteni, sa fiu eu cea care initiaza, care surprinde, care propune idei si care ofera fara sa i se ceara. N-as putea spune ca mi-a reusit in totalitate, dar chiar m-am straduit sa fiu o fiica, sora, sotie si prietena prezenta.’

‘Nu vad deci ce loc isi are reticenta – numai de bine pana acum.’

‘Adevarat, dar permite-mi numai o clipa sa iti amintesc prabusirea emotionala din Septembrie si frica pura simtita la sfarsitul lui Octombrie.’

‘Oh, uitasem.’

‘Eu nu, si sper nici sa nu uit. Pentru ca aceste doua mari cumpene mi-au readus in prim plan aceeasi lectie pe care nu o invat: compromisul. Proportiile. Am alergat atat de mult tot anul, m-am aruncat in atat de multe proiecte, mi-am dorit atat de mult sa ajut pe toata lumea. Sa nu crezi ca regret sau ca nu as face-o din nou, doar ca iar am uitat de echilibru, iar a trebuit sa ma retrag in barlog pentru a ma reface, in loc sa recunosc semnele din timp si sa actionez la momentul oportun.’

‘Poate o lectie de pus in practica mai des pentru la anul?’

‘Poate. Pana acolo insa, as vrea sa iti multumesc. Pentru tot.’

‘Simt ca se lasa cu un toast de toata frumusetea. Ce zici, mai merge unul?’ si ai ridicat cana goala in aer.

‘Acum vine, ca doar te stiu de musteriu.’

Nu cred sa fi lipsit mai mult de cateva minute, cand m-am intors insa, tu nu mai erai acolo. Dezamagita si oarecum confuza, am tras o dusca de ceai cu rom si o injuratura neaosa iar ochii mi-au cazut pe un biletel pe care scrisesei simplu: Pentru 2023.
Hmm, un sentimental pana la capat. Si am ridicat cana in semn de recunostinta. Pentru 2022, pentru tine.

L.