De amore et nobis: Despre dragoste si noi – Partea II

Se incheie dureros si inutil a treia luna in care creativitatea mea se ascunde intre faldurile perdelei de la sufragerie, pe care o dau din cand in cand la o parte sa privesc peticul nostru de gradina. Frig afara, static inauntru. Mocneste in mine vina, frustrarea si apoi… acalmia. Intuiesc crampeie de articole, citesc carti si ma informez, sarbatoresc micile succese, ca apoi sa sfarsesc lamentabil in a mototoli foaie dupa foaie. Incearca sa vizualizezi urmatorul tablou: Buddy Guy pe fundal, Victima lui Carla’s Dreams in cap pe repeat, podeaua din sufragerie presarata de cocoloase de hartie – cimitirul articolelor nescrise, arhivarul ideilor pe jumatate rostire.

Privesc pe masa maldarul de carti deschise la paginile de care am nevoie pentru a da startul unui nou material. E totul aici – arat dramatic inspre tampla stanga – si totusi, metaformoza concept – actiune se dovedeste a fi peste puterile mele acum. Imi dau capul pe spate si ma las moale pe scaun, incercand sa ma inteleg. Simt ca acesta ar fi momentul oportun sa imi torn un pahar de tarie si sa ii plimb focul de pe o falca pe alta, inghitind guri mici care imi fac stomacul sa se stranga. Simt ca ar fi mers aprinsa o tigara din care sa trag cu pofta, sa imi umplu pieptul de fum, sa simt usoara ameteala, sunetul de foita arsa sa acompanieze simfonia dezacordata a gandurilor mele. Dar, cum nici nu beau si nu fumez, am oftat a cinism, m-am dus la bucatarie si am pus apa la fiert pentru ceai. Stiu ce gandesti acum: Oh nu, cineva sa o opreasca pe maniaca asta! Nu te alarma, stiu sa fiu cumpatata, nu beau chiar asa, ceai dupa ceai, stiu ce efect are asupra sanatatii. Ahem, dupa cum spuneam, imi traiam cei treizeci de ani nebuneste si imi pica privirea asupra plicului de ceai, care include de fiecare data cate un mesaj diferit, un mic citat sau un gand bun pentru animalele petrecarete ca mine. Nu dau foarte mare importanta acestor citate, dar am citit in gand ‘Zi-mi primul cuvant si vei sti cine esti’. M-am trezit rostind ‘Vlad’ si am stiut. Am luat cana si m-am dus hotarata la birou.

Articolul despre Mihail Drumes si conceptul de iubire si femeie in literatura romana vor trebui sa astepte, caci aveam sa scriu despre tine. Aveam sa imi urlu iubirea de tine, foamea, forta ei covarsitoare, vointa coroziva, viata care se zbate sa iasa la suprafata si care isi cere drepturile. Tu, care imi polarizezi toate gandurile, in ale carui ape teritoriale ma desfat, al carui aer il respir cu nesat, cel mai al meu dintre tot ce am avut vreodata. Sa nu crezi ca am vrut ca aceste randuri sa prinda forma – le port cu mine de unsprezece ani, de cand mi-ai spus ‘Hai sa fim!’. Si de atunci tot suntem iar tot ceea ce sunt eu ne scrie povestea: fiecare rid, kilogram in plus, fiecare fir de par alb nou ne inregistreaza fidel biografia. Aici zace adevarata capodopera a iubirii noastre, in semnele pe care corpul nostru le poarta marturie: in felul in care mana mea se pliaza si incape perfect in mana ta, in pupilele care se dilata cand imi pecetluiesti ceafa cu un sarut, in felul in care imi freamata coapsele cand iti plimbi degetele pe linia spatelui meu. Asemeni cainelui lui Pavlov, corpul meu este setat sa reactioneze la stimulii tai, la mirosul tau si doar al tau, la caldura pieptului tau cand ma strangi in brate dupa o zi lunga de munca, la felul in care imi zambesti duminica dimineata, cand ne trezim tarziu si ne ascundem de lume intre cearsafuri si paturi…


Pana sa ma dezmeticesc, articolul deja s-a scris singur.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s