Draga 2020…

Cred ca e destul de clar acum ca nu prea esti anul preferat al nimanui. Istoric, da. De neuitat, fara doar si poate. Controversat, indubitabil. Dar nu cunosc suflet care sa afirme plin de mandrie ca esti anul preferat, cel mai bun.

As minti daca as spune ca nu ma incadrez si eu in categoria aceasta, a oamenilor care isi doresc sa se termine odata, care numara clipele pana la trecerea dintre ani.

In ceea ce ma priveste, spun asta pentru ca ai luat mult de la mine anul acesta. Mi-ai furat experiente si oportunitati, dar cel mai dureros, ai furat oameni din viata mea.

Anul acesta avea sa fie anul in care mi-as fi vazut bunica paterna – trecusera ceva ani de la ultima noastra intrevedere si ajunseseram amandoua intr-un punct in care telefoanele nu mai erau de ajuns. Apogeul deciziei a fost atins cand, in februarie 2020, m-a sunat si i-am auzit vocea exasperata, patrunsa de frica si (acum realizez) presimtire care m-a rugat sa o vizitez. Cat mai repede, macar pentru cateva zile, si pe cat posibil, sa vin singura. I-am spus ca voi face tot ce pot, dar ca cel mai probabil voi veni spre sfarsitul primaverii, intrucat eram prea ocupata cu munca si trebuia sa gasesc bilete la un pret bun. A oftat adanc si mi-a spus doar cateva cuvinte ‘pana nu e prea tarziu…’, pe care eu am ales sa le tratez cu obisnuitul meu gest de a opri orice conversatie care duce in directia aceasta: negare. ‘Fii serioasa, ce vorbe sunt astea?’, am raspuns eu, ferm convinsa ca este timp, ca mereu este timp.

8 martie a fost ziua in care am inteles ca timpul nu tine cont de planurile noastre, ca trece implacabil si indiferent prin vietile noastre, fara pic de emotie sau empatie. Cand a sunat mama sa imi spuna ca bunica se stinsese in dimineata aceea in somn, gura mi s-a umplut de fiere, ochii de lacrimi si inima de constientizarea dezolanta a faptului ca o pierdusem pentru totdeauna, ca dorinta ei va ramane de-a pururi neimplinita, iar regretul acesta l-am preluat eu si il port pana la sfarsitul zilelor mele. Nici macar nu am apucat sa imi iau la revedere intrucat atunci a inceput izolarea cauzata de pandemie.

Mi-ai luat totodata sansa de a calatori, de a ma misca in voie, de a trai dupa placul inimii mele. Au fost atatea momente in care a sunat telefonul si in care am simtit frica pura, animalica, fizica, la gandul ca se intamplase ceva acasa si ca eu nu puteam ajuta cu nimic datorita granitelor inchise. Atatea momente de disperare la gandul ca nu imi pot ajuta echipa de la birou sa treaca prin incercarile izolarii decat prin telefon si conferinte. Nenumarate clipe de anxietate ca nu ma pot bucura de lucrurile marunte, pe care candva le luam de-a gata dar care acum imi lipseau atat de mult. Teama de noi inceputuri, de altfel de inceputuri, teama de a pierde prietenii si momente unice impreuna, de a fi singura. Ca sa nu mai mentionez ingrozitorul gand la fiecare tuse sau stranut “Daca…?!”

Trebuie totusi sa recunosc ca mi-ai si oferit multe sanse anul acesta. Intr-o vreme in care incertitudinea domnea si ziua de maine era un mare mister, in care multi nu au reusit sa treaca granitele, mi-ai dat sansa de a-mi vedea familia cateva saptamani, de a-i strange in brate si de-a fi eu insami, acasa, dupa atata amar de vreme in care doar video callurile pareau sa ne tina aproape. Mi-ai dat sansa de a petrece 4 zile fantastice la munte alaturi de prietenii nostri buni, zile pline de aventura si relaxare. Mi-ai dat sansa de a ma bucura de compania mea si am invatat ca singuratatea nu este un lucru infricosator, ci uneori este exact ceea ce imi trebuie sa ma pot pune pe picioare. Mi-ai oferit oportunitatea de a petrece timp cu Vlad, de a cumpara un numar decent de jocuri de societate si de a gati impreuna. De a citi mult si dupa placul inimii, de a medita si de a scrie. Mi-ai insuflat curajul de a lansa blogul acesta intr-o limba straina si de a incepe sa lucrez la un roman. Ai avut grija ca atat eu cat si familia mea sa fim sanatosi, ceea ce astazi inseamna mai mult decat, poate, oricand. Mi-ai aratat ca desi nu suntem la birou zi de zi, oamenii cu care lucrez pot da rezultate incredibile si se pot sustine unii pe altii in momentele dificile. Voi fi vesnic recunoscatoare celor care nu numai ca m-au inteles atunci cand bunica mea se stinsese, dar care au facut eforturi reale de a ma proteja si de a-mi prelua cat mai mult din taskuri. M-ai invatat sa fiu cumpatata cu banii, mi-ai aratat ca fericirea in cuplu se poate gasi si intre 4 pereti, nu numai in calatorii si in munti, ca prieteniile adevarate continua in ciuda dificultatilor tehnice si a distantei considerabile, ca a fi o familie inseamna mult mai mult decat doar a fi impreuna in aceeasi incapere.

Cred ca se cuvine, asadar, sa iti multumesc pentru acest an. Pentru ca m-ai ajutat sa invat atat de multe lectii, mare parte din ele despre mine insami, pentru toate sansele luate si sansele date, pentru lacrimi si rasete, pentru conservele de fasole si noile retete inventate, pentru plimbarile in aer liber si timpul petrecut in garsoniera, pentru lungile conversatii cu sora mea despre admitere si master si viitor. Pentru familia mea si Vlad.

Pentru acest talmes – balmes numit viata.

L.

3 Comments Add yours

  1. Florin Dobrescu says:

    Intr-un an 2020,un an al extremelor,sa-ti găsești calea de mijloc si sa te menții în echilibru, este o mare realizare si un merit al tău, fără urma de îndoială. Felicitari!

    Like

    1. vlaurablog says:

      Multumesc mult – desi, in realitate, este meritul familiei si al prietenilor. Eu doar i-am urmat de-a lungul drumului

      Like

  2. Florin Dobrescu says:

    Într-un an 2020,un an al extremelor,să-ți poți găsi echilibrul si mai ales să ți-l păstrezi, este o performanță demnă de toată lauda și admirația ! Keep going!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s