1 Decembrie

Este cred printre putinele dati in care ma intreb ce inseamna aceasta zi pentru mine. Si ma intreb acum, in calitate de adult imigrant care a parasit tara dintr-un motiv dureros de simplu. As avea o gama larga de posibile raspunsuri, pe care de altfel le-am intalnit in timpul conversatiilor avute cu alti romani: am venit pentru a-mi gasi sau a-mi urma jumatatea, pentru studii, pentru calificare, pentru ca familia era deja stablita aici, pentru a-mi largi orizonturile si a ma descoperi, pentru a-mi dezvalui adevarata identitate sexuala. Dar adevarul meu, cel pe care il spun fara niciun pic de rusine, este pe cat de simplu, pe atat de atot-cuprinzator: am venit de foame. Am crezut ca odata ce invat sa admit aceasta realitate, un val de pace se va asterne peste firea mea de altfel anxioasa si intesata de complexe, dar ca multe alte conjuncturi in viata, prima intrebare nu este decat precursorul multor altor ghicitori si incursiuni, toate convergand…hmm, chiar, unde? Catre introspectie? In lipsa unui raspuns mai clar, aleg sa ma multumesc cu introspectia. Un tavalug de intrebari ma copleseste: acum ca stiu de ce am plecat, stiu si daca vreau sa raman? Ma voi intoarce in tara vreodata, altfel decat in vacante? Daca zic nu, sunt o dezertoare? Pot sa ma mai numesc romanca, voi mai fi primita in tribul meu de obarsie? Sunt loiala tarii si nationalitatii mele doar daca ma rezum strict la perimetrul din interiorul granitelor?

Cred ca acesta ar fi momentul oportun in care sa clarific ca acest articol nu spera sa capete forma unui discurs politic motivational. Acesta nu este punctul in care imi urnesc fratii si suratele la razmerita si instig la revolta impotriva Guvernului. Nu este nici momentul in care apar incarcata de garoafe si lacrimi fierbinti, cu tricolorul in mana dreapta si o pancarda cu #ProudToBeRomanian in cea stanga, o Greta Thunberg a patriotismului si un simbol al tuturor valorilor nationale. Nu este cu siguranta momentul in care ma umplu de duh sfant si dumnezeire si cant imnul acestui binecuvantat pamant. Departe de mine toate acestea, sunt oameni calificati, cu experienta si drepturi reale pentru toate cele de mai de sus.

Aceste cuvinte nu sunt decat o incercare palida de a-mi arata recunostinta fata de cei care m-au invatat ce inseamna sa fii roman, care m-au crescut in spiritul acestei tari si care m-au ajutat sa devin ceea ce sunt astazi. In primul rand, educatia. Si aici, desigur, includ traditionalii ‘sapte ani de acasa’ pe care ii respect cu sfintenie si astazi si de care sper sa nu ma dezbar niciodata. De la familia mea am invatat ce inseamna sa fiu un individ, sa ma integrez in societate si mai ales, sa fac loc si altora. Desi spartana, educatia primita de la parintii mei se rezuma la cateva concepte de baza, pe care insa, odata deprinse, le aplici in orice alt mediu te-ai afla: respect, demnitate, spirit civic. Sistemul de invatamant m-a invatat sa fiu un cetatean, sa imi aduc aportul la mentalul colectiv, si mai presus de orice, sa gandesc critic. Mi-a incurajat imaginatia, mi-a cizelat creativitatea si mi-a permis sa descopar clasicul dar totusi mult prea subapreciatul ‘ ce vreau sa fac cand voi fi mare’, un privilegiu pentru care sunt incredibil de recunoscatoare. Apoi, cultura. Tot ce inseamna arta, dar mai ales literatura, sub-categoria mea preferata, de aici a plecat, din tara. M-as tara la picioarele eroilor din manualele de istorie pentru ca mi-au oferit un drept absolut natural pe care ei doar l-au atins fugitiv in timp ce eu m-am desfatat in el: libertate. Insa as ridica idoli tuturor eroilor din manualele de limba si literatura romana. Cata frumusete, cat bun gust, cata salbaticie se afla in literatura romana, gratie in pictura, insufletire in muzica si cata intimitate in dans. La diversitatea culinara nici nu ma mai opresc, cantarul acopera enervant de precis acest aspect.

Un omagiu tututor autorilor de care m-am indragostit, ale caror scrieri le-am devorat pentru ca mai apoi sa imi serveasca drept inspiratie in poeziile si schitele proprii. Aici am descoperit valoarea pamantului, ororile razboiului, paienjenisul Bucurestiului interbelic si inocenta copilaritului la tara.

Si lista poate continua la nesfarsit, dar as vrea totusi sa ii mentionez pe cei care sunt mai romani decat unii conationali pe care i-am intalnit. Sotul nigerian al prietenei noastre care m-a invatat cum se prepara o alivanca ca la bunica si care poarta cu mandrie clop din Maramu si bea palinca de la Suceava. Fostul meu coleg italian care a studiat limba romana atat de mult si cu atata pasiune, incat a ajuns sa predea in tara noastra gramatica si sa ne corecteze greselile. Colegul meu englez de la birou care mi-a oferit detalii incredibile despre Romania comunista si despre cum am putea proteja bijuteriile arhitecturale ale acestei tari. Ma simt incredibil de mandra pentru toate ocaziile in care au fost ascultate cu real interes povestirile mele de acasa, expresiile tipice limbii romane si traditiile noastre.

Asadar, indiferent ce inseamna aceasta zi pentru voi, la multi ani! Pentru toti romanii care au ramas in tara, pentru cei care au plecat, pentru cei care inca lupta si reprezinta Romania din toate colturile lumii. Pentru cei care nu au uitat de unde au plecat, cei care in ciuda dificultatilor si a neajunsurilor reusesc sa faca haz de necaz. Pentru toti cei care a fi roman inca mai inseamna ceva.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s