Nu sta în picioare, vii de la drum lung și obositor, ai înfruntat multe astăzi.  Nu se cuvine, așadar, să stai în picioare. Ia un loc! Nu, nu te descălța, și așa nu am făcut curățenie. Cum unde? Nicăieri. În casă, în viață, în gânduri, în cărți și nici în regrete. Mai ales acolo se cerea. Dar măcar am aerisit puțin. Simți? Parcă aerul nu mai e așa încărcat ca în alte dăți.

Anyways, cu ce te servesc? Tot cafea? Asta cred că a treia pe ziua de azi, o s-o fac mai slabă. Adu tu zahărul te rog, că doar știi unde e, aici ești printre prieteni. Aici ești acasă. Cel puțin, asta îmi propun.

Fă-te comod, te rog. Cum nu poți? A, ai găsit pe canapea bucăți de sticlă colorată? Nu te speria, dar umblă cu grijă. E ce-a rămas din sufletul meu azi-dimineață. Pun muzică? Ai dreptate, mai bine ne vedem în tăcere, sunetul bruiază înțelegerea profundă, cunoașterea.

Hei, de câte ori să îți zic? Dacă vrei să fumezi, du-te pe balcon. Nu îmi îmbâcsi perdeaua de fum, e și așa încărcată de suspine. Parcă te lăsasei. Te-ai apucat din nou? Nu te condamn, am și eu viciile mele. Da, printre care și scrisul. Păi cum de ce viciu? Pentru că îmi creează dependență. Am încercat să mă las de câteva ori, dar nu a ținut multă vreme. Mă întorc mereu la el, ca la un loc de baștină, ca acasă. Da, ai dreptate. De acum încolo, voi veni și eu pe balcon când vreau să scriu, din spirit de solidaritate față de toți viciații. Așa se zice? Cred că da, o să caut.

Bun, acum că ai terminat, propun să începem. Ia spune-mi, prieten drag, de ce ai venit aici? Ce speri să găsești? Pentru că deja știi ce îți poate oferi casa și prietenia mea: liniște, înțelegere și răgaz.

Bineînțeles că mă tem de tine. Ce întrebare! Mi-e groază, dar nu o să recunosc asta decât acum. O dată și nicio altă dată. Să fii vulnerabil este ultimul lucru pe care ți-l poți dori, mai ales acum și aici, într-o societate în care ori ești cu ei, ori împotriva lor, unde ori te încadrezi în tipar, ori ești un paria. Dar e ok, cred. Tiparele nu au fost niciodată my thing, iar paria am mai fost deja. Când? O să-ți spun și asta, dar nu acum. Nu pot.

De ce mă tem? De tine. De faptul că îmi poți fi prieten, confident sau doar un simplu călător clandestin. Poți fi muză, critic și creator. Dar poți fi și călău. Nu e ciudat să știi că ai atâta putere și totuși să alegi să nu o folosești? Sau măcar nu pe toată deodată.

Pierdem timp. Sunt aici, da. Unde altundeva să fiu, dacă nu lângă tine?

Laura.