Jurnal de pe mal – partea IV

Forfota continua, roti de trolere care caraie pe pardoseala cu piatra cubica, sacose care fosnesc din mana in mana, o larma de nedescris. Oameni care pleaca, oameni care vin, oameni care asteapta, oameni care se lasa asteptati, oameni care conduc…oameni peste tot. Se aud borcanele de marmelada cum gem sub greutatea materialului gentilor de panza dura ale batranilor, geamantanele studentilor care paraie de la atatea cratiti cu mancare, gentile cochete de voiaj ale cuplurilor si mai ales diplomatul care duhneste a tutun scump al afaceristului incercanat de pe peronul 4. Toate astea si eu. Si ce decor frumos, ce scena aleasa pentru spectacolul vietii peste care nu cade niciodata cortina, care nu are nevoie de dubluri si nici de sufleori caci fiecare este protagonistul fiecarei povesti. De pe peron se scurg mici paraie de apa pana pe platforma principala. Ploaia din timpul calatoriei, lacrimi de fericire ale celor care se regaesc, si mai multe de durere ale celor care de despart, sticle sparte de un miros amarui-dulceag. Toate astea si eu. Imi fac drum agale prin multimea care se imbulzeste de peste tot, parca ar iesi din sine, parca sunt sine, caci toti isi stiu traiectoria si par sa nu se abata de la ea. Li se citeste pe pleoape afisajul calatoriilor, unde au fost, de unde vin si mai ales unde vor sa coboare. Statia lor. Nu am niciun bagaj in mana caci Serban mi le cara pe toate, dar totusi imi simt sufletul greu, de parca ar fi fost amputat, suflet fantoma. In urma noastra vin Alex si Monica, cu pasi marunti si desi. Ma las efectiv urcata in tren si imediat ce intru si ii simt mirosul de textil ros si slinos, ma simt brusc mai sigura. Ating cu buricele degetelor peretele exterior de lemn ieftin al baii de la capatul vagonului si simt furnicaturi de placere. Ma aplec peste scaunele de imitatie de catifea lasand loc altor pasageri si strang tare in palma materialul, apasat, luandu-i parca pulsul. Sunt in tren, imi spun. Un calator…

Suntem la Constanta, sarind in tren cu un minut inaintea plecarii la Sibiu, plini de transpiratie si de praf de gara, acel praf nefiresc care iti ramane in piele chiar si dupa ce te speli. Bara ghiozdanului pe care il tii pe umar ti-a lasat o dara uda pe spatele tricoului cu Boys don’t cry iar tenisul stang zace prabusit intr-o parte, hamesit de atata alergatura. Suntem la Busteni, tarandu-ma in genunchi pe peron ca sa pot prinde trenul. Suntem la Brasov, alergand cu atata putere si razand atat de tare pentru ca pierdeam ultimul tren pe care l-am luat oricum din mers. Nu aveam deloc emotii atunci, chiar mi-a parut rau de fapt. As fi vrut din suflet sa fi pierdut trenul si sa fi dormit in gara cu capul in poala ta si cu picioarele pe geamantanul ponosit Lamonza. Suntem la Costinesti, facandu-ne loc prin multime, tinandu-ne strans de mana. Suntem peste tot, in toate garile, in toate trenurile, in fiecare colt uitat de lume in care nu coboara nimeni si la care se ajunge doar foarte tarziu, noaptea, si pe peronul caruia vezi mereu un caine si un spirit care fluiera ascutit.

Serban ma anunta ca ma pot aseza, mi-a pus el bagajul sus, pe suport. Ma intreaba daca sunt bine si daca imi lipseste ceva. Jumatate de suflet, am spus, ducand o mana la frunte. Ridica din umeri a neputinta si imi ureaza drum bun. Ma scufund in fotoliul meu si ma uit instinctiv la scaunul din dreapta. Gol, verde, cu dungi albe. Mi s-a parut inadmisibil ca altcineva sa ocupe locul acela in afara de tine, asa ca am pus ghiozdanul acolo. Gata, ma simt mult mai in siguranta. Am acoperit partea care doare, golul. Simt o usoara presiune in spate si realizez ca trenul se pune in miscare. Automat, ca un reflex de dinainte exersat, ma aplec peste fereastra si fac cu mana, dar realizez ca nu mai era nimeni acolo. Ei plecasera de mult. Imi scot cartea si ma uit la titlu “Noptile amantilor”. Ironic nu? Mai fac o data cu mana, de data aceasta amintirilor care mi se aseaza pe geam despre calatoriile noastre in doi.

Este 14 mai, ora 20:20. Asa se incheie cea de-a treia luna fara tine, cu mine inghitita de noapte, de drum si de amintiri.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s